haideti sa comentam cateva situatii in care ne gasim inevitabil toate, mai devreme sau mai tarziu, situatii mai dificile sau mai putin dificile legate de cresterea si educatia copiilor nostri mici. am gasit sfaturi tare utile, ce ati zice sa ne dam cu parerea, sa vedem unde gresim (daca gresim?) vis-a-vis de copiii nostri.


un prin caz:
Merg pe stradă. E vară şi a plouat zdravăn; baltoacele nu s-au zvântat încă. În faţa mea, un puşti de vreo 3-4 ani pe care bunica îl ţine de mână strâns, să nu se tragă şi să sară în stradă. Nu stă de vorbă cu el, ci merge gândindu-se, probabil, la ale ei. Când ajungand in dreptul unei băltoace, bunica trece pe lângă ea, dar puştiul ,,o ia" razant, cu un picior. Bunica protestează, apoi, din nou, tace. Peste alţi câţiva metri, altă baltă, lucrurile se repetă. A treia oară, bunica nu mai rabdă şi-l face nesimţit şi murdar, necivilizat, sălbatic, îi reproşează că îşi murdăreşte hainele, că altădată nu-I mai ia la plimbare etc. Puştiul a pus capul în piept. Gata cu distracţia, plictiseală mare! Păcat că bunica a uitat ce grozav e să treci prin băltoace, să te joci cu pământ, să faci castele de nisip, să te tăvăleşti prin iarbă. Şi dacă tot a uitat, măcar de i-ar fi ţinut de urât copilului vorbindu-i şi ajutându-I să-şi dezvolte şi vocabularul, spiritul de observaţie. Aşa, plictisit şi ignorat, a încercat şi el să se amuze singur.

interesant subiect..vis a vis de acea bunica pe undeva are si dreptate dar si greseste.in primul rand erau la plimbare era normal sa ii zica ceva avand in vedere ca se murdareste insa a vorbit urat cu el,ia aruncat vorbe jignitoare ceea ce nu se face,copilul vroia sa se joace si el,e normal la urma urmei e copil si cred ca majoritatea fac asa.eu una cand suntem acasa si sunt lacuri pe strada ii dau cizme de cauciuc si il las sa faca ce vrea,mereu l-am lasat,am zis sa se bucure si el ca la fel faceam si noi ba chiar mai rau

anca, mda faze de acest gen intalnesti destul de des in ziua de azi, copilul se va interioriza si din lipsa de repect si cuvinte jignitoare se va razbuna dra stii cum........cand scapa va face la fel.....
eu am exemplu pe david azi.....la magazinul de jucarii voia o masina din aia la 5 mil...bun, il chem pe taica-su el nu i nu...se pune pe bocit, crize de personalitate si tot tacamul...dar ignorat ca baiatul trebuia sa-si faca somnul la acea ora nu sa-mi fac acrize de personalitate prin magazine cerand a...nu stiu cata masina in colectia lui care e destul de marisoara ptr cei 2 ani jumate ai lui......
am sa mai revin cu exemple ptr ca e...abia inceputul

irina, asa-i, nici eu nu aplec urechea la toate mofturile nejustificate si incerc sa ii distrag atentia, cateodata merge, cateodata nu

mihaitza, sunt de acord cu ce spui, trebuie lasati mai liber, sa experimenteze singuri, dar psihologii zic sa avem grija la urmatorul lucru:
copilul are voie si faca orice cata vreme:
• nu isi face rau lui
• nu face rau celorlalti
• nu face rau lucrurilor

alt caz:
Mădălina (5 ani) este un copil căruia mama şi tata nu-i refuză nimic. Are atâtea jucării, încât nu mai apucă să se joace cu toate. Cele mai vechi stau aruncate grămadă, într-un coş imens. Cele mai noi sunt pe rafturi, la vedere. Cu toate acestea, nu suportă să le împartă cu nimeni, mai ales cu surioara ei mai mică (un copil de doi ani, absolut incredibil de generos şi tolerant dat fiind că de abia gângureşte). ÎI sfătuiesc pe tatăl ei, care este preotul unei parohii sărace, să o înveţe pe Mădălina să facă milostenie. Fetiţa este un copil sensibil şi acceptă pe loc să doneze câteva din jucăriile ei mai vechi unor copii săraci. O las pe ea să decidă de ce anume să se despartă şi îmi pune în sacoşă mult mai multe jucării decât se aşteptau mama şi tata (care au fost nevoiţi să o întrebe de câteva ori dacă e sigură că nu mai are nevoie de cutare sau cutare lucru). Căminul Mădălinei nu este luxos, dar e confortabil, călduros, plăcut. Odată ajunsă în casele familiilor nevoiaşe, confruntată cu sărăcia, Mădălinei nu îi vine să creadă că sunt pe lume copii care nu au nici o jucărie şi regretă că nu a adus mai multe cu ea. E atât de impresionată de lipsurile copiilor pe care îi întâlneşte şi de bucuria pe care le-o face acestora dându-le ceva ce ei îi prisosea, încât o apucă plânsul. Unul dintre copii o impresionează în mod deosebit. ÎI găseşte atât de slăbuţ şi firav, încât le cere părinţilor voie să-I aducă la ei, măcar din când în când, să-I hrănească, să-I scoată din casa lui de chirpici rece şi sărăcăcioasă şi să-I înveselească. Părinţilor nu le vine să creadă că aceasta e fetiţa lor care până ieri ţipa ca din gură de şarpe dacă îi lua cineva jucăria să se joace.

despre moderatie:
Moderaţia este un exerciţiu pe care copilul trebuie să îl înveţe de la o
vârstă fragedă si care prinde bine toată viaţa si de la tine, mama sau
tatăl lui, el poate să înveţe cel mai bine.

si spune psihologul:
Când eram mică, tata îmi cumpăra zilnic ciocolată si frigiderul era
întotdeauna plin. Mama încerca să-mi pună oprelisti, tata pleda să
mă lase în , iar eu, având undă verde de la el si provizii consistente, mă îndopam cât puteam. Era, de fapt, plăcerea lui să-mi
vadă ochii sclipind lacomi la vederea ciocolatei, asa simţea el că îşi
manifestă dragostea faţă de mine. Ani de zile mi-au trebuit, la maturitate, să învăţ să mă opresc si, dacă n-as fi atât de vanitoasă încât să ţin la siluetă, as mânca ciocolată până as da în diabet. Şi
acum, când aceste rânduri, salivez gândindu-mă la deliciosul
desert!
Am lucrat o dată cu o tânără femeie care nu consuma niciodată mai mult de "un pătrăţel" de ciocolată pe zi. "Cum de poţi?", am întrebat-o uimită (si roasă de invidie). "N-am probleme", mi-a răspuns ea, "asa m-a învăţat mama de când eram mică si, dacă mănânc mai mult de atât, îmi cade greu". Orice comentariu e, cred, de prisos ...

Este adevarat ca ni se umple sufletul de fericire cand ne vedem copilasii bucurosi cand primesc ceva dulce...Insa exista proverbul "ce e mult,strica!"... si e valabil in orice situatie...